In week-end-ul urmator, mai exact duminica 29 martie 2009, ultima duminica din martie, se va trece iar la ora de vara. Ora 3am o sa devina 4am si o sa ne trezim cu o ora mai devreme incepand de luni, dar o sa ne bucuram mai mult de lumina zilei.
Daca o sa vina si caldura, atunci cu atat mai bine.
Un azil de batrani inchiriaza un autocar pentru o excursie. La putin timp de la plecare, soferul simte o bataie usoara pe umar si o bunicuta il intreaba daca vrea niste alune. Soferul accepta bucuros pumnul de alune pe care i-l ofera batrana. Dupa vreo 15 minute, batrana vine din nou cu un pumn de alune.
Povestea se repeta inca de vreo cateva ori, dupa care soferul, nedumerit, o intreaba cand apare iar langa scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mancati alunele, ca sunt scumpe, si aveti pensii mici…
– Eee, da crezi ca mai avem dinti sa mancam noi alune?
– Pai bine, si atunci de ce mai dati banii pe ele daca nu le puteti manca?
Va amintiti Teleenciclopedia de pe TVR? Daca da, atunci o sa recunoasteti imediat si asemanarea cu clipul de mai jos: Atlas de mitocanie urbana din care amintesc urmatoarele specimene:
Clipul realizat este extraordinar si am ras cand l-am vazut prima pe saturate. (apropo: ms Cata ca mi l-ai trimis si mie); La sfarsit se pot pune 2 intrebari:
1) Recunoasteti specimenele descrise in viata de zi cu zi?
2) Tu esti in una din categoriile astea?
Am primit azi un link cu un clip in care un tip dezbraca o femeie cu un excavator intr-un platou la o emisiune.
Pot sa zic ca tipul are precizie chiar daca piloteaza un monstru. :)
Cand am venit de dimineata in drum spre firma era sa calc peste un gugustiuc, care nu mai putea sa se miste si care se afla pe alee, la cativa metri de intrarea in firma.
Initial am crezut ca e mort, dar cand l-am atins am vazut ca mai misca, dar era inghetat. I-am facut o poza cu telefonul. Sper sa aiba norocul sa nu treaca pe acolo Tomitza, cel mai smecher motan de aici din zona, ca s-a zis cu el.
In week-end am fost la Finis in Bihor pentru un training de customer care si am avut ocazia langa pensiune sa gasesc cativa ghiocei superbi pe care nu am ezitat sa ii fotografiez.
8 Martie este a 67-a zi a calendarului gregorian, şi, din 1975, este Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională a Femeii sau Ziua Internaţională a Femeii. Această zi a fost oficializată de către Organizaţia Naţiunilor Unite.
De-a lungul timpului, în această zi au mai avut loc şi alte evenimente marcante pentru istoria lumii. Iată câteva dintre ele:
8 Martie este sărbătoare oficială în: Armenia, Albania, Algeria, Belarus, Bosnia, Brazilia, Camerun, Cuba, China, Georgia, Israel, Italia, Laos, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Ucraina, Vietnam, Zambia.
Cu ocazia zilei de 8 martie urez La mulţi ani! tuturor femeilor, şi, în special, mamei mele.
Directorul. A fost ales pe baza unui criteriu sănătos. Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt detalii nesemnificative. Toată lumea îl urăşte, pentru că nu ştie să se comporte cu oamenii. Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el. Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 50€ pentru cineva care să îl pună pe picioare. Îsi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul “lasă bă, că avem loc”. Îsi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi mută oamenii de colo. . Îsi cumpără computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii pentru harduri, tastaturi şi mauşi pentru computerele angajaţilor. Preferă să plătească 300€ rata la maşina angajatului + benzina decât să îi mărească salariul cu 100 de lei. După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii care au fost martori la chifelele sale şi angajează juniori uşor impresionabili. Consideră că e de datoria lui să aibă o amantă, indiferent dacă soţia e urâtă sau frumoasă.
Echipa de vânzări. Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu “dacă nu aducem noi comenzi, firma moare”. Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la berile cu colegii de suferinţă. De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile aiurea şi apoi dau vina pe helperi că lucrează prost şi că ei nu pot face vânzări în condiţiile astea. Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile posibile, pentru că, şi aici citez, “sunt clienţii mei”.
Contabilele. Sunt nişte doamne nefutute de ani de zile. Şi asta înseamnă că orice problemă ai avea, ele sunt ocupate. La ce îţi trebuie adeverinţă? Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi. Tu nu ştii că am treabă? Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur. Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se distrează de rup barurile.
Fetele de la Marketing/PR. Au făcut cel puţin o facultate şi au vise mari. Declară în orice împrejurare, chiar şi neîntrebate, că anii ’50 au fost cei mai grozavi dpdv al publicităţii şi îşi doresc să lucreze într-o agenţie de advertising, unde să mute munţii cu ideile lor, de obicei creţe. Fac front comun cu pizduţele de la vânzări şi se plâng în grup când ies seara în oraş pe diverse teme. Îşi sincronizează ciclul şi au acasa un manelisto-cocalar sau un corporatist care nu le bagă în seamă, pentru că e plictisit de sclifoselile lor. Vacanţe în străinătate şi poza cu manelistul în background pe calculator şi telefon, obligatoriu!
ITiul. Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă. De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un netrebnic care nu ştie nimic şi nu merită să se afle în prezenţa lui. Când nu rupe banda firmei cu pornache, joacă un joc online sau se plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav. Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informaţii din firmă ca să poata instala radmin şi să se distreze.
Magazionerul. Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treabă cu el. Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbească, îţi răbufneşte în nas că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef. Tremură în faţa directorilor şi se da cocoş în faţa şoferilor şi a femeii de serviciu.
Şoferii. Ei urăsc pe toată lumea, în mod egal şi din principiu. Scopul lor în viaţă e să îsi ia telefoane şi să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut şi serviciul îi cam încurcă. Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă firma, pentru că el ştie ce e în neregulă, şi le împărtăşeşte asta colegilor în timp ce stau la mici la munte pe benzina şi pe maşina firmei. Aşteaptă ca fata de la vânzări pe care o plimba atâta prin oraş să îl invite la ea într-o seară, pentru că, nu-i aşa, o serveşte mereu şi îşi rupe din timpul lui important pentru ea.
Femeia de serviciu. Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele. Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie. Le urăşte pe curvele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.
Secretara. Scopul ei în viaţă e să se aboneze cu mailul office@firma la siteurile de bancuri şi de porcărele. Nu ştie niciodată nimic. Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă legătura cu furnizorul X. Visează să ajungă la vânzări sau la marketing, pe care le consideră joburi mai uşoare decât ceea ce face ea, şi când ajunge se poartă mizerabil cu secretara.
Helparii. Ăştia sunt urâţi de toată lumea şi toate se sparg în capul lor. Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac în dorul lelii, de teamă să nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii. Urăsc şoferii pentru că stau toată ziua în maşină în timp ce ei muncesc, pe curvele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun şi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni, ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore. Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.
